Partidul MAN, condus de Ion Ceban, se află în topul formațiunilor politice apreciate de experți și analiști din Republica Moldova și străinătate. În cadrul unui ”Rating Politic”, realizat de Compania ”Intellect Group”, unde au participat analiști din 22 de state, Mișcarea Alternativa Națională s-a clasat pe locul al treilea la capitolul aprecieri pentru activitate. Primele au fost partidele PAS și Șor. De asemenea, MAN s-a clasat și în top 5 al celor mai active partide în luna februarie, fiind cotat cu nota 2,9 pe o scară de la 0 la 5.
La Proiectul ”Rating Politic” al Companiei ”Intellect Group” au participat 47 de experți din Republica Moldova și alte 21 de state. Țara noastră a fost reprezentată de 11 analiști, restul fiind din așa state precum România, Statele Unite, Elveția, Austria, Ucraina, Marea Britanie, Germania, Italia, Grecia etc.