Peste 980 de cetățeni ucraineni au fost angajați în Republica Moldova. În ce domenii activează

Conform datelor disponibile pe 16 februarie, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a primit notificări de la agenții economici despre angajarea a 982 de cetățeni din Ucraina, dintre...

Conform datelor disponibile pe 16 februarie, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a primit notificări de la agenții economici despre angajarea a 982 de cetățeni din Ucraina, dintre care 715 femei și 267 bărbați. Cei mai mulți cetățeni ucraineni sunt angajați în muninicipiul Chișinău (743), UTA Găgăuzia (42) și Bălți (35).

Potrivit notificărilor angajatorilor, cetățenii ucraineni au ocupat locuri de muncă în mai multe domenii, printre care și următoarele:
# programare,
# inginerie,
# industria ușoară,
# comerț cu amănuntul,
# restaurante,
# alimentație publică,
# medicină,
# educație,
# resurse umane,
# vânzări.

Circa 620 de angajatori și-au arătat disponibilitatea de a încadra în muncă cetățeni ucraineni, declarând circa 5 754 locuri de muncă vacante disponibile pentru aceste persoane.

Peste 688 de cetățeni ucraineni s-au înregistrat în evidențele subdiviziunilor teritoriale din subordinea ANOFM pentru a primi suport la angajare.

Menționăm că ANOFM oferă cetățenilor ucraineni înregistrați în evidențe următoarele servicii gratuite:
# informații privind locurile de muncă vacante;
# date de contact ale angajatorilor;
# ghidare și suport la angajare.

Angajatorii, care au angajat cetățeni din Ucraina, au obligația de a notifica despre aceasta conform prevederilor punctului 8 din Dispoziția nr. 4, din 1 martie 2022, a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, în termen de cinci zile de la data încheierii contractului de muncă.

 

Sursa: diez.md

In this article