România va ajuta Siria afectată de cutremur. Va trimite alimente, haine, saltele, pături

România va ajuta Siria puternic afectată de cutremurul de luni și va trimite alimente, haine, saltele, pături, decizia fiind luată joi, în ședința Comitetului Naţional pentru Situaţii de...

România va ajuta Siria puternic afectată de cutremurul de luni și va trimite alimente, haine, saltele, pături, decizia fiind luată joi, în ședința Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, dată fiind situaţia generată de cutremurul produs în data de 6 februarie în Siria, respectiv solicitarea Republicii Arabe Siriene, prin Mecanismul European de Protecţie Civilă, pentru acordarea de asistenţă internaţională, în urma consultării cu preşedintele Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă a convocat, joi, în sistem hibrid, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Hotărârea nou adoptată prevede sprijinirea prioritară a Republicii Arabe Siriene cu bunuri materiale, ce constau în mai multe tipuri de produse de cazarmament, îmbrăcăminte, dar şi produse alimentare, conserve, care vor puse la dispoziţie de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale.

„Detaliile privind efectuarea transportului materialelor se stabilesc între Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi Comisia Europeană iar transportul se realizează pe cale aeriană cu sprijinul logistic al Ministerului Apărării Naţionale sau din alte surse, în funcţie de necesităţi”, mai precizează sursa citată.

Fondurile necesare executării misiunilor de asistenţă umanitară internaţională se alocă din bugetul Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, din bugetul Ministerului Apărării Naţionale şi, după caz, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevede hotărârea.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă va face demersurile necesare pentru rambursarea, după caz, a cheltuielilor eligibile din bugetul Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii, conform prevederilor legale.

Șeful DSU Raed Arafat a explicat miercuri că ajutorul pentru Siria va fi umanitar, având în vedere că ţara noastră a trimis deja echipe de salvare în Turcia şi nu se poate acţiona în teren şi în altă zonă.

Şeful DSU a menţionat că lista de ajutoare solicitată de Siria include alimente, cazarmament, respectiv saltele, pături, paturi, încălzitoare, generatoare, echipamente medicale, materiale medicale: „Lista este una amplă şi, bineînţeles, fiecare ţară caută ce are în depozitele ei şi ce poate să dea. Dacă România va da anumite cantităţi, cu siguranţă vor veni alte ţări şi vor da alte cantităţi. Deja sunt ţări care au trimis pe linie bilaterală în ultima perioadă şi care ştiu fiecare ce au trimis şi ce urmează să trimită pe bază solicitării care este acum pe Mecanismul de protecţie civilă, pe portalul mecanismului. Noi o să intrăm pe portal şi o să spunem – din materialele acestea o să asigurăm unul, două, trei, patru, vine altă ţara şi spune: eu asigur şase, şapte, opt şi aşa mai departe”.

In this article