Nu doar Qatarul, ci și Marocul ar fi implicat în scandalul de corupție care afectează Parlamentul European, potrivit documentelor anchetei la care săptămânalul german Der Spiegel afirmă că a avut acces, transmite EFE, citat de hotnews.ro.
În conformitate cu informațiile publicate marți de Der Spiegel în ediția sa digitală, fostul europarlamentar italian Pier Antonio Panzeri este acuzat că ar fi primit mită atât din partea Qatarului, cât și a Marocului, în schimbul influențării deciziilor politice în Parlamentul European.
Potrivit anchetatorilor belgieni, două rude ale lui Panzeri l-au ajutat pe fostul eurodeputat social-democrat să transporte ”cadouri” pe care ambasadorul Rabatului le înmâna acestora într-o țară din Europa de est neidentificată.
Panzeri, reținut săptămâna trecută împreună cu fosta vicepreședintă a legislativului european, Eva Kaili, cu partenerul de viață al acesteia și cu o a patra persoană a cărei identitate nu a fost făcută publică, a menținut legături cu Marocul în perioada în care a fost eurodeputat, între 2004 și 2019.
Conform relatării din Der Spiegel, în acei ani Panzeri a fost membru al Subcomisiei pentru drepturile omului din legislativul european (DROI) și al delegației responsabile cu relațiile cu statele din regiunea Maghreb.
Fostul eurodeputat social-democrat era totodată fondatorul și președintele organizației pentru drepturile omului ”Fight Impunity”, din care făcea parte și Francesco Giorgi, partenerul de viață al Evei Kaili.
După cum au confirmat marți pentru EFE surse din procuratura federală belgiană, la domiciliile lui Kaili și lui Panzeri au fost descoperiți peste un milion și jumătate de euro cash. (Sursă Agerpres)