Cel puțin 13 persoane au murit în urma prăbușirii unei aeronave militare SU-34 peste un bloc din Yeysk, regiunea Krasnodar a Rusiei. Misiunea de salvare a fost încheiată.
Serviciul rus pentru situații de urgență a anunțat inclusiv despre trei copii decedați. Alte 19 persoane au fost rănite, potrivit autorităților.
De sub dărâmăturile clădirii avariate au fost scoase 68 de persoane. Salvatorii au mai anunțat că 360 de oameni au fost evacuați.
Avionul militar s-a prăbușit luni seara, după ce secțiunea motorului a fost cuprinsă de flăcări. Piloții au reușit să catapulteze. În spațiul public se discută despre faptul că aeronava era burdușită cu muniții și urma să bombardeze Ucraina, însă informațiile nu au fost confirmate de Kremlin.