Regia „Exdrupo” a realizat, săptămâna trecută, lucrări de asfaltare pe o suprafață totală de peste 15 mii de metri pătrați, iar peste patru mii de metrii pătrați de carosabil au fost frezați, fiind pregătite pentru asfaltare în această săptămână.
Anunțul a fost făcut de primarul Ion Ceban, care a declarat că cel mai mare volum de lucrări s-a realizat pe str. Tudor Vladimirescu, unde s-a asfaltat o suprafață totală de aproximativ opt mii de metri pătrați, aceste acțiuni venind în continuarea proiectului de reparație a bd. Renașterii Naţionale.
”Pe str. Sarmizegetusa sunt pe final lucrările de reabilitare a carosabilului, săptămâna trecută fiind aplicate straturile de asfalt pe o suprafață totală de aproximativ șapte mii de metri pătrați. Pe strada Socoleni au fost frezați peste patru mii de metri pătrați de carosabil, porțiunea de drum fiind pregătită pentru aplicarea stratului de binder în săptămâna curentă. La fel, au fost instalate și borduri mici la trotuare. Tot pe parcursul săptămânii trecute, pe str. Dumitru Rîșcanu s-a lucrat la reparația trotuarelor, fiind instalate peste 200 de borduri și așternut pietriș. Tot aici urmează a fi reabilitat și învelișul asfaltic de pe tot carosabilul”, a scris edilul Capitalei.
Acțiuni de montare a bordurilor au continuat și pe strada Ion Neculce, unde se reabilitează trotuarele, după care va urma și schimbarea învelișului asfaltic de pe carosabil.
”În perioada de referință s-a lucrat și la reparația sistemului pluvial, fiind supuse intervențiilor 30 de elemente ale canalizării pluviale (fântâni, grile, țevi). Alte 50 de receptoare au fost curățate sau spălate. Totodată, pentru sporirea siguranței în trafic, au fost reparate sau instalate 70 de indicatoare rutiere, iar marcajul rutier a fost aplicat pe o suprafață totală de circa 2 mii m2. Cele mai multe marcaje au fost trasate prioritar pe străzile proaspăt reabilitate – Calea Ieșilor și bd. Renașterii Naționale. Pe bd. Renașterii Naționale a fost aplicată și banda dedicată circulației transportului public. În continuare, acest tip de marcaj va fi aplicat pe str. Alecu Russo, pentru a asigura legătura între sectoarele Centru și Ciocana”, a precizat primarul.
Lucrările de întreținere a infrastructurii rutiere vor continua și în această săptămână.