Majoritatea PAS a respins propunerea fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor de a-i audia, astăzi, în Parlament pe directorul SIS și pe ministrul Apărării și cel al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale cu privire la declarațiile președintelui Parlamentului de la Kiev.
”Aceste declarații vin în contradicție cu poziția oficială a președintelui Republicii Moldova, speakerului, premierului și cred că și a majorității cetățenilor țării. Cred că este oportun să-l ascultăm pe directorul SIS, miniștrii Apărării și cel al Infrastructurii, pentru că este un subiect destul de sensibil și vine în detrimentul poziției oficiale a demnitarilor de rang înalt din țară, și încalcă statutul de neutralitate consfințit în Constituție”, a declarat deputatul PSRM, Grigore Novac.
Amintim, președintele Radei de la Kiev, Ruslan Stefanchiuk, a scris pe pagina sa de socializare, după întâlnirea cu președintele Parlamentului, Igor Grosu, că a discutat cu omologul său moldovean despre asigurarea de către țara noastră a tranzitului tehnicii militare spre Ucraina și despre impunerea unor sancțiuni împotriva Rusiei.