Renumitul pediatru Mihai Stratulat susține că este dezamăgit de activitatea guvernării, care a promis „vremuri bune”. Într-o postare pe rețelele de socializare, medicul a spus că din cauza acțiunilor Guvernului, întreprinderile mici și mijlocii riscă să falimenteze.
„Știți, mă uit la știrile noastre și mi-i greață deja… iarăși totul se scumpește, iar Guvernul ne anunță că toate eforturile lor se îndreaptă pentru a susține pătura social-vulnerabila, pătura medie și aici inclusiv și IMM-urile – „rezistați, ca așa-i peste tot în lume iar în Ucraina îi război”‼️ La anul pătura medie și IMM-urile, care astăzi încă mai lucrează și supraviețuiesc (după 2 ani de pandemie) și plătesc cele mai multe impozite, va deveni și ea social-vulnerabilă și atunci de unde bani să-i susții?
Nici o perspectivă de dezvoltare pe termen mediu, pe termen lung nici nu vorbesc, perspectivă nu-i de loc‼️ Dezamăgire profundă, distrugem pătura socială medie și întreprinderile mici și mijlocii, care astăzi contribuie substanțial la bugetul țării. Vremuri (ne)bune au venit… Parcă ni-o blestemat cineva cu sloganul „vin vremuri bune”, ei bogu!”, a scris Stratulat.