Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), de comun cu Serviciul Vamal, investighează o tentativă de contrabandă cu peste un kilogram de aur din Statele Unite ale Americii, cu valoarea de peste un milion de lei.
Urmare a perchezițiilor, oamenii legii au reținut miercuri patru persoane, dintre care un inspector al unui post vamal din Chișinău. Aceștia au vârste cuprinse între 25 și 50 de ani și sunt din Chișinău și Ialoveni. Cei patru au încercat introducerea în mod fraudulos, prin intermediul trimiterilor poștale, a lingourilor de aur și granulelor în cantitate totală de 1024 grame, cu puritatea de 99,99%. Marfa fusese comandată pe internet, din Statele Unite ale Americii.
Toți bănuiții au fost reținuți pentru 72 de ore și se prevalează de prezumția nevinovăției la acest stadiu al investigațiilor. În continuare, procurorii PCCOCS urmează să determine necesitatea solicitării arestului preventiv în privința acestora.