Guvernul a prelungit actualul contract cu Centrala de la Cuciurgan și a decis suspendarea tuturor procedurilor de organizare a tenderului pentru achiziția energiei electrice. Anunțul a fost făcut de către premierul Natalia Gavrilița, după ședința Comisiei pentru situații excepționale.
„Contractul actual a fost prelungit până la 31 martie 2023, la prețul actual”, a spus Gavrilița.
Precizăm că tariful la energia electrică ar putea crește de șa 1,51 lei la 2,78 lei. Premier Energy a depus o cerere la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, prin care cere aprobarea noilor prețuri la energie nu mai târziu de 1 februarie. ANRE urma astăzi să ia o decizie în acest sens, dar la indicația Comisiei Naționale pentru Situații Excepționale, subiectul a fost amânat până la expirarea Situației excepționale.