Republica Moldova poate deveni independentă energetic, iar una dintre soluțiile care îi va oferi această siguranță este construcția centralelor nucleare modulare mici. Declarația aparține liderului Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, care a prezentat, într-o conferință de presă, soluția pentru depășirea crizei energetice din țară.
Potrivit lui, aceste tipuri de centrale sunt bazate pe o tehnologie modernă, sigură şi de încredere. Au beneficii de mediu dovedite, pentru că produc energie fără emisii CO2. Șor a adăugat că trei centrale sunt suficiente pentru a asigura întreaga populație a Moldovei cu energie ieftină și sigură. Construcția fiecărei centrale costă în jur de 250 de milioane de euro, iar energia electrică produsă va fi de aproape șapte ori mai ieftină.
„Practic, oamenii nu vor plăti aproape nimic pentru energia consumată. Mai mult, pensionarii și cei din familiile defavorizate ar putea fi scutiți în general de la plata energiei electrice. Criza energetică pe care o trăiește astăzi Moldova este cea mai gravă din istoria țării. Cel mai grav este că guvernarea nu oferă soluții. Prețurile pentru gaz și energie electrică îi vor duce pe oameni la sapă de lemn. Și cel mai grav este că, dacă nu-i oprim, aceeași situația va fi și peste un an și peste doi”, a declarat Ilan Șor.
Șor a mai spus că trebuie să fim prieteni cu toți, dar nu trebuie să depindem de nimeni și să nu-i lăsăm pe nimeni să ne conducă.
„Singura rezolvare a problemelor din țară este să devenim independenți din punct de vedere energetic. Partidul „ȘOR” a pledat întotdeauna pentru independența Republicii Moldova în toate domeniile. Este clar că acești diletanți de la guvernare fac experimente pe oameni și nu sunt buni la nimic. Nu pot nici să negocieze, nici să ofere soluții”, a declarat Ilan Șor.
Șor a mai adăugat că deschiderea acestor centrale modulare va duce la crearea locurilor de muncă noi. În prezent, foarte multe companii de prestigiu construiesc astfel de centrale, iar printre țările care și-au arătat clar interesul pentru această tehnologie sunt SUA, România, Marea Britanie, Rusia, Canada, Franța, China etc.
Prezentă la conferință, Marina Tauber, vicepreședintele Partidului „ȘOR”, a adăugat că țara trebuie condusă de un Guvern cu viziune, care se gândește cum să le asigure oamenilor un trai decent astăzi și să le ofere perspectiva unui viitor sigur.
„Criza energetică în care ne-a băgat această guvernare ne adâncește din ce în ce mai mult în sărăcie și deznădejde. Scumpa noastră guvernare, care ne-a adus vremuri atât de scumpe, trebuie să plece. Cu cât mai mult rămân la conducere cu atât mai mult ne înglodăm și ne adâncim în hău”, a declarat Marina Tauber.