La data de 4 februarie, la Inspectoratul de poliție Botanica, s-a adresat o persoană, comunicând că i-a fost răpit automobilul marca BMW, în timp ce l-a lăsat la o spălătorie auto de pe str. Muncești.
În cadrul acțiunilor de investigație și urmărire penală, polițiștii au stabilit că suspectul în comiterea infracțiunii este un angajat al spălătoriei auto, în vârstă de 19 ani, care a urcat la volanul mașinii fără acordul proprietarului.
Deplasându-se în raionul Fălești, acesta a pierdut controlul volanului și s-a tamponat într-un obstacol.
Astfel, în urma măsurilor întreprinse de polițiști, suspectul a fost identificat și reținut.
Tânărul este cercetat penal în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 192/1 CP ,,Răpirea mijlocului de transport”, care conform legislației în vigoare se pedepsește cu amendă în mărime de până la 67 500 de lei sau închisoare de la 1 la 3 ani.