Doar Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor este în stare să schimbe lucrurile spre bine în Republica Moldova. Declarația îi aparține ex-președintelui țării, Vladimir Voronin, și a fost făcută la postul de televiziune Primul în Moldova.
„La putere trebuie să fie oameni profesioniști, iar azi țara este condusă de persoane incompetente. Eu nu văd alte puteri politice în Moldova, care ar putea schimba lucrurile spre bine, în afară de Blocul Comuniștilor și Socialiștilor. Noi avem experiență. În echipa noastră sunt persoane, care au ocupat funcții importante în stat, în PSRM este Dodon, a fost președinte de țară, Greceanîi – fost premier. Acești oameni știu cum să conducă țara, cum să gestioneze finanțele, cum să formeze un buget”, a declarat Vladimir Voronin.