Lider al PSRM către agricultori: Blocarea străzilor și cererea demisiei Guvernului nu va duce la apariția, prin miracol, a banilor suplimentari în buget

Președintele fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță, a salutat decizia de astăzi a Guvernului, prin care se acordă suplimentar 100 de milioane de lei pentru plata despăgubirilor înregistrate de agricultori....

Președintele fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță, a salutat decizia de astăzi a Guvernului, prin care se acordă suplimentar 100 de milioane de lei pentru plata despăgubirilor înregistrate de agricultori. Totodată, socialistul susține că în contextul dialogului pe care l-au avut astăzi parlamentarii cu agricultorii, a constatat că cerințele inițiale ale fermierilor „se transformă în solicitări politice”.

„După aproape patru ore de discuții cu premierul, sâmbătă, am văzut că liderii agricoli au ieșit și au anunțat că s-a atins consens pe majoritatea subiectelor, iar în timpul ședinței, chiar au mulțumit primului-ministru, Ion Chicu, pentru deschidere și constructivism. Ce s-a schimbat, între timp, că ceea ce a mulțumit sâmbătă, peste câteva zile deja nu mai este bine, putem doar să intuim. Cel mai probabil, politicienii care stau în spatele unor protestatari, le-au spus că aceștia trebuie să continue cu orice preț, iar cerințele trebuie să aibă deja și caracter politic”, scrie Furculiță pe pagina sa de Facebook.

În acest context, președintele celei mai mari fracțiuni parlamentare le-a adresat un mesaj agricultorilor prin care a explicat că blocarea străzilor și cererea demisiei Guvernului nu va duce nicidecum la apariția, prin miracol, a banilor suplimentari în buget. Din potrivă, aceasta doar creează noi piedici în dezvoltarea economiei. Totodată, Furculiță atrage atenția că destabilizarea situației va duce la situația în care va fi imposibil de oferit sumele de bani alocate, iar căderea Guvernului Chicu va bloca ajutorul umanitar de 50 mii de tone de motorină de la Federația Rusă.

„Căderea Guvernului va duce la stoparea exportului fără taxe vamale a fructelor, legumelor, vinurilor și conservelor moldovenești pe piața rusă după 1 octombrie. Vreau să vă amintesc că, anterior Igor Dodon și președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, s-au înțeles despre aceste facilități până la sfârșitul anului curent, cu verificarea suplimentară a situație la 1 octombrie. Ca efect va fi compromis exportul produselor moldovenești pe piețele tradiționale, iar pomicultorii, viticultorii, procesatorii produselor agricole vor înregistra pierderi substanțiale. Căderea Guvernului mai înseamnă și câteva luni de haos și destabilizare, iar în această perioadă va fi imposibil de ajutat agricultorii, dar și alte categorii de persoane”, mai scrie Furculiță.

“Așadar, mă adresez agricultorilor din toate raionale țării – din cauza câtorva zeci de lideri agricoli, care fac politică și stau la cheremul unor partide din opoziție, riscați să pierdeți cu toții mult mai mult. Veți pierde voi toți, vor pierde cetățenii țării, va pierde țara”, a conchis președintele fracțiunii PSRM.

In this article