O tânără de 21 de ani a fost transportată la spital, după ce a fost atacată cu o bucată de sticlă de un necunoscut, în această după amiază, în centrul capitalei.
Informația a fost confirmată de către ofițera de presă a Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Natalia Stati.
Potrivit poliției, Inspectoratul de politie a sectorului Buiucani a fost alertat precum ca la intersecția străzii Alexei Sciusev cu strada Aleksandr Pușkin, are loc un conflict unde a avut de pătimit o tânără.
La fața locului au fost solicitați oamenii legii și un echipaj medical, întrucât s-a stabilit că un bărbat a aruncat în direcția unei tinere cu o bucată de sticlă, rănind-o la picior. Tânăra în vârstă de 21 de ani era cu fratele său.
Victima incidentului a fost preluată de echipajul medical și transportată la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale, iar bărbatul a fost escortat la sectorul de poliție.
Atacatorul s-a dovedit a fi în vârstă de 53 de ani.
Potrivit oamenilor legii, la moment se stabilesc toate circumstanțele producerii incidentului. De asemenea, urmează să se stabilească sub incidența cărui art.cad acțiunile bărbatului.