Tehnologiile ne-au făcut viața mai ușoară și mai interesantă, dar au redus din mobilitatea multora dintre noi. Munca de birou, timpul petrecut la volan sau lucrul și chiar distracția în fața computerului afecteaza starea de sănătatea multor oameni.
Pentru a-i ajuta să fie mai activi, să găsească timp și pentru mișcare fizică, Loteria Națională și Asociația Run Moldova, cu suportul Garmin, au lansat un proiect de mobilitate socială, campania „Milionar în Pași”.
Lansarea evenimentului a avut loc în data de 5 noiembrie, în parcul Valea Morilor, când unii participanți la eveniment tocmai și-au încheiat alergarea de dimineață.
Plamen Milanov, Director al NGM Company SRL, partenerul privat al S.A. Loteria Națională a Moldovei a declarat, în cadrul evenimentului de lansare, că “1 milion de pași, pe care ni-i propunem să-i acumulăm, reprezintă prima etapă a unei ample campanii, care va avea continuitate sub formă de proiecte concrete, în dorința de a educa o națiune sănătoasă, oameni activi, care nu rămân indiferenți față de problemele societății”.
„Milionar în pași” va fi un suport considerabil pentru inițiativele ultramaratonistului Iulian Bercu, dar și o contribuție importantă la eforturile de a deveni mai sănătoși, plini de viață pentru fiecare dintre noi”, a precizat Plamen Milanov.
La rândul său, Iulian Bercu, sportivul care se pregătește de o nouă aventură montană de câteva sute de kilometri, de această dată în Nepal, pe muntele Everest, a anunțat că va contribui și el la acumularea pașilor până la milionul stabilit ca obiectiv.
„Acest proiect reprezintă dovada faptului că există companii responsabile la nivel social, care susțin inițiativele cu adevărat sănătoase, inițiative ce susțin amatorii de sport și modul activ de viață”, a continuat sportivul, care a venit și cu detalii despre desfășurarea campaniei.
„Invităm pe toți cei dornici să fie activi să facă mișcare, zilnic și să înregistreze pașii cu ajutorul oricărei aplicații de tip „step tracker”, fie că se plimbă, aleargă sau merg la pas grăbit. La finalul activității, aceștia vor trebui să posteze, public, pe pagina lor de Facebook, screenshotul pașilor efectuați pe parcursul unei zile sau a unei perioade determinate, cu tag-ul paginii Milionar în Pași sau pe Instagram, cu hashtagul #milionarînpași”, a explicat Iulian Bercu.
Pentru a-i încuraja pe participanți să facă mișcare, săptămânal, vor fi oferite premii – câte o brățară inteligentă, iar la finalul campaniei – un ceas multisport. Câștigătorii vor fi selectați aleatoriu, din lista tuturor participanților înscriși. Tragerea la sorți va fi făcută cu ajutorul unui soft special, certificat, utilizat de Loteria Națională. Rezultatele tragerii la sorți vor fi făcute publice în fiecare miercuri.