Fracțiunea parlamentară a Partidului „ȘOR” nu a susținut raportul Comisia de anchetă privind devalizarea sistemului bancar, calificându-l drept document politic.
Audierea raportului în ajunul alegerilor locale este un instrument politic de luptă preelectorală, consideră deputații din fracțiunea „ȘOR”, de aceea au propus amânarea audierii și îmbunătățirii acestuia.
Deputatul Partidului „ȘOR”, Denis Ulanov a anunțat că fracțiunea pe care o reprezintă își rezervă dreptul să facă o analiză complexă pe marginea unor fapte care nu sunt prezentate în raport.
Totuși, Denis Ulanov a precizat că raportul a confirmat, în linii mari, declarațiile din 2015 ale lui Ilan Șor că nu se face vinovat de prăbușirea băncilor, iar BEM a fost jefuită până la el. Raportul arată că Șor a fost transformat într-o țintă și în „țap ispășitor”, a spus Ulanov.
Deputatul Ulanov a menționat că problemele la BEM au început în 2000, atunci când Igor Dodon era ministru al economiei, care era obligat să țină la control situația din BEM, unde statul era acționar.
Ulanov a sugerat că raportul este unul tendențios și nu conține multe informații importante. Documentul nu spune nimic despre creditele eliberate lui Țopa pentru privatizarea „Air Moldova”, care nu a fost rambursat până acum. La fel, nu conține informații despre creditul neperformant luat de soțul actualului președinte al Parlamentului, precum și o analiză a situației BEM când a fost condusă de Gacichevici, după concedierea căruia deja existau credite nerambursate de miliarde.
Sursa: partidulsor.md