Numirea unui viceprimar responsabil de relațiile cu suburbiile capitalei va contribui la stabilirea unei comunicări eficiente cu primarii localităților. De această părere este candidatul la funcția de primar de Chișinău, Ion Ceban, care spune că viceprimarul pentru suburbii va avea o agendă de proiecte concrete pentru fiecare localitate, transmite Breaking News.
„Primul lucru de care avem nevoie este numirea unui viceprimar și o instituție care să asigure buna funcționare, adică un cabinet care să asigure relațiile din prima sursă cu toți primarii. Primarii au avut diferită coloratură politică. Unii au fost de la PD, alții de la PLDM, alții de la PL. Unii au fost comuniști. Alții au fost socialiști. Am avut exact aceeași abordare pentru toată lumea, cînd au venit cu proiecte pentru finanțare la municipalitate. Fracțiunea a susținut toate proiectele care au venit din partea proiectelor care au venit din partea oricărui primar de orice culoare politică. Pentru că noi considerăm că nu este vorba despre politică aici, ci despre infrastructura socială, cea economică și cea a drumurilor, apeduct, canalizare. Toate aceste lucruri sunt prioritare pentru noi și pentru locuitori”, a declarat Ion Ceban.
Tot astăzi, Ceban a reiterat ideea transformării suburbiilor în zone rezidențiale.
„Ne propunem ca suburbiile să devină zone rezidențiale după exemplul altor state. Acum lucrăm la amendarea legislației pentru a da posibilitate mult mai ușor să fie trecute terenurile din domeniul agricol în cel al construcțiilor pentru a oferi familiilor tinere posibilitatea de a avea un loc pentru casă. Dacă toate serviciile vor conlucra strâns, atunci suburbiile vor deveni mai atractive pentru trai”, a declarat Ion Ceban.
În opinia candidatului la funcția de primar al Capitalei, administrarea ineficientă a resurselor financiare va fi posibilă după instituirea unui control strict al alocațiilor din buget.
„Vom avea nevoie și de un control strict a tuturor resurselor financiare care vin de la municipalitate direct cu destinație specială pentru suburbii. Este vorba despre reparația capitală a drumurilor, reparațiile în școli, grădinițe, centre de sănătate sau case de cultură pentru că sunt proiecte mari care necesită milioane. Asta înseamnă proiecte de apeduct și canalizare care, de asemenea, nu pot fi realizate de ei și trebuie ajutați de municipalitate atât din bani municipali, cât și din resurse externe. Trebuie să avem o relație corectă unii cu alții”, a conchis Ion Ceban.