Polițiștii de frontieră din punctul de trecere Cahul au depistat la un conațional un buletin de identitate românesc falsificat, în baza căruia urma să se legitimeze în Germania. Tânărul s-a prezentat pentru formalitățile de control la trecerea frontierei în dimineața zilei de astăzi, 21 august a.c., transmite Breaking News.
În timpul verificării actelor, înmânate la control de către pasagerii unei mașini de ocazie, inspectorii de frontieră au luat decizia suplimentării controlului asupra unuia dintre ei, existând bănuieli rezonabile de posesie a documentelor falsificate. Ca urmare, în portmoneul bărbatului a fost depistat un buletin de identitate, care ar fi emis de autoritățile române. Vizibil, polițiștii de frontieră au observat indici de falsificare asupra actului, fapt confirmat după cercetarea minuțioasă cu tehnica din dotare.
În timpul audierilor, moldoveanul de 29 de ani din satul Sadîc, r-nul Cantemir, a declarat că mergea în Germania cu scopul de a se angaja la muncă, unde urma și să folosească documentul cu pricina. Conaționalul a recunoscut că a apelat la serviciile de perfectare a buletinului pe rețelele de socializare și l-a obținut contra sumei de 200 de euro.
Actul a fost ridicat și transmis spe expertiză, iar conaționalul și-a continuat călătoria cu condiția revenirii în țară pentru a colabora cu polițiștii de frontieră din Direcția regională SUD în elucidarea circumstanțelor infracțiunii.