Cinci tentative de trafic ilicit cu diverse mărfuri nedeclarate, estimate la peste 800 mii de lei

Acționând în baza analizei de risc și a unor informații operative, funcționarii vamali ai subdiviziunilor specializate au contracarat cinci tentative de trafic ilicit cu diverse mărfuri nedeclarate, în...

Acționând în baza analizei de risc și a unor informații operative, funcționarii vamali ai subdiviziunilor specializate au contracarat cinci tentative de trafic ilicit cu diverse mărfuri nedeclarate, în cantități comerciale, estimate la peste 800 mii de lei, transmite Breaking News.

În trei dintre cazuri, bunurile au fost depistate de echipele mobile ale Vămii. Acțiunile acestora s-au soldat cu rețineri de articole vestimentare, de încălțăminte și alte mărfuri de larg consum de peste 600 mii de lei, care erau transportate din Ucraina și Turcia, fără acte de proveniență sau acte confirmative de achitare a drepturilor de import aferente. Potrivit informațiilor preliminare, acestea urmau să fie comercializate ilegal pe piețele din țară.

Într-un alt caz, obiectul documentării îl constituie 12 monede confecționate dintr-un metal asemănător aurului, care datează din perioada anilor 1863-1935, descoperite pe aeroportul din capitală, în bagajul unui pasager al cursei Chișinău-Istanbul. Articolele numismatice au fost reținute și urmează a fi transmise, pentru expertiză, Muzeului Național de Istorie a Moldovei.

O altă tentativă a fost dejucată de vameșii de la Leușeni, pe sensul de intrare în țară, care au descoperit utilaj și consumabile medicale, în valoare de circa 200 mii de lei, într-un autocar ce se deplasa din Germania.

Serviciul Vamal face apel la respectarea legii și îndeamnă cetățenii să declare organului vamal bunurile transportate.

In this article


Join the Conversation