Peste 1100 de operaţii au fost efectuate în cadrul programului de protezare a articulațiilor mari în primele șase luni ale anului curent, sau circa 36% din volumul contractat. Este vorba de operații de protezare de șold, genunchi și umăr. Pentru intervențiile menționate mai sus Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a alocat peste 50 de milioane de lei, transmite Breaking News.
În 2019 CNAM a contractat 3134 de operații în cadrul programului de protezare a articulațiilor mari, iar sumă totală pentru aceste cazuri tratate este de peste 139 de milioane de lei.
Pentru a asigura efectuarea tuturor operațiilor planificate pentru anul curent în cadrul programului special de protezare a articulațiilor mari, CNAM în prezent poartă negocieri privind posibilitatea prestării acestor servicii medicale de către prestatorii privați.
În anul curent, pentru prestarea serviciilor în cadrul programului de protezare a articulațiilor mari CNAM a încheiat contracte cu 16 instituţii medicale: 14 publice şi două private.