În săptămâna 24-28 iunie curent, echipele mobile din cadrul campaniei „Un doctor pentru tine”, vor oferi consultații gratuite populației din localitățile rurale, după cum urmează, transmite Breaking News.
Pe data de 25 iunie, specialiștii endocrinologi, oftalmologi, otorinolaringologi, neurologi și cardiologi se vor afla în Centrele de Sănătate din satul Limbenii Vechi și Sturzovca din raionul Glodeni, iar pe 27 iunie, în localitățile Fundurii Vechi, Iabloana și Hîjdieni din același raion.
În perioada 24-26 iunie, locuitorii raionului Hâncești vor putea face screening prin radiografie pulmonară.
Informăm că, pe parcursul lunilor de vară, din motiv că copii sunt în vacanță, echipele stomatologice mobile își sistează activitatea.
Menționăm că, pe parcursul săptămânii 17-21 iunie curent, 1573 de persoane au beneficiat de servicii medicale gratuite în cadrul Campaniei „Un doctor pentru tine”, 165 de persoane au fost consultate de către cardiologi, endocrinologi, otorinolaringologi, oftalmologi și neurologi, 1079 de persoane au făcut screening pulmonar, 329 de femei au beneficiat de servicii de screening mamar gratuit.