În dimineaţa zilei de 10 aprilie a avut loc o deflagraţie în localitatea Chişcăreni, raionul Sîngerei, transmite Breaking News.
La faţa locului au fost îndreptate serviciile de urgenţă care au stabilit că o femeie în vîrstă de 64 de ani a primit arsuri de gradul I şi II, după ce a avut loc o explozie într-o anexă. Conform primelor cercetări deflagraţia s-a produs în urma unei scurgeri de gaze de la o butelie de tip propan – butan în momentul când femeia a încercat să conecteze aragazul.
În mod de urgenţă persoana a fost preluată de echipa medicală şi internată în secţia de reanimare a spitalului raional. Circumstanţele cazului urmează a fi stabilite de specialişti.