Nero, patrupedul care activează în punctul de trecere Giurgiulești-Galați, a reușit să deconspire planul unui cetățean ucrainean privind traficul ilegal de bunuri. În mașina ucraineanului, polițiștii de frontieră cu ajutorul lui Nero au depistat 60 kg de tutun aromatizat pentru narghilea, pentru care nu s-a putut prezenta documente de proveniență și posesie, transmite Breaking News.
La sfârșitul săptămânii trecute, pe sensul de ieșire din țară s-a prezentat un Volkswagen Transporter, înmatriculat în Ucraina, la volanul căruia a fost legitimat cetățeanul ucrainean de 43 de ani. După verificarea documentelor, la controlul de frontieră a fost implicat câinele de serviciu Nero, în legătură cu existența unor bănuieli privind bunurile transportate. Ca urmare, în portbagajul mașinii s-a depistat două genți pline cu pachete cu tutun aromatizat pentru narghilea. Conducătorul auto nu deținea documente pentru bunurile depistate, deși a declarat că erau pentru realizare pe piața din România.
În cazul dat, cele 60 kg de tutun aromatizat au fost ridicate și depozitate la sediul SPF Giurgiulești, inclusiv indisponibilizat mijlocul de transport, până la finalizarea cercetărilor și luarea măsurilor legale ce se impun. Cetățeanului ucrainean nu i-a fost autorizată trecerea frontierei de stat. Polițiștii de frontieră din Direcția regională SUD continuă cercetările în vederea elucidării circumstanțelor ilegalității comise.