Telefoane mobile și accesorii pentru acestea, camuflate în salonul unui microbuz

Telefoane mobile și accesorii pentru acestea, camuflate în salonul unui microbuz de rută cu scop de a fi introduse ilegal în țară, au fost depistate în punctul de...

Telefoane mobile și accesorii pentru acestea, camuflate în salonul unui microbuz de rută cu scop de a fi introduse ilegal în țară, au fost depistate în punctul de trecere comun Palanca-Maiaki-Udobnoe. Cazul a fost consemnat în seara zilei de ieri, 12 martie a.c. de către echipa de control, formată din cele patru entități de frontieră și vamale din Republica Moldova și Ucraina, transmite Breaking News.

În timpul formalităților de trecere a frontierei de stat și în baza analizei de risc, microbuzul de rută Odesa-Chișinău a fost supus unor verificări suplimentare. Ca urmare, în salonul acestuia, mai exact sub câteva scaune ale pasagerilor, erau ascunse în locașuri special amenajate 24 de telefoane mobile de marcă și mai multe căști pentru telefoane. Din primele cercetări s-a confirmat că bunurile depistate aparțin conducătorului auto, cetățean moldovean de 48 de ani. Pentru lotul de telefoane bărbatul nu a putut prezenta acte de proveniență.

În continuare Serviciul Vamal al Ucrainei cercetează cazul sub toate aspectele legale, în vederea elucidării circumstanțelor și luării măsurilor ce se impun.

In this article


Join the Conversation