PAS a respins inițiativa Partidului Nostru care ar facilita cumpărarea locuințelor și automobilelor, în special de către diasporă

La inițiativa președintelui fracțiunii, Renato Usatîi, Partidul Nostru a elaborat un proiect de lege  în vederea majorării plafoanelor pentru achizițiile de bunuri imobile și mijloace de transport achitate...

La inițiativa președintelui fracțiunii, Renato Usatîi, Partidul Nostru a elaborat un proiect de lege  în vederea majorării plafoanelor pentru achizițiile de bunuri imobile și mijloace de transport achitate în numerar, precum și simplificarea verificărilor privind proveniența banilor pentru anumite categorii de cumpărători.

Mai exact, inițiativa prevede majorarea plafonului pentru achiziționarea în numerar a imobilelor de la 100 la 300 de salarii medii pe economie, iar pentru mijloacele de transport – de la 50 la 300 de salarii medii.

De asemenea, proiectul propune creșterea de la 200.000 la 4 milioane de lei a pragului stabilit de Legea privind efectuarea decontărilor în numerar.

Prezentând inițiativa, deputatul Partidului Nostru, membru al Comisiei pentru economie, buget și finanțe, Constantin Cuiumju, a invocat dificultățile întâmpinate de cetățenii din diasporă, care au acumulat economii în numerar și nu le pot utiliza pentru achiziții imobiliare din cauza cerințelor privind justificarea provenienței banilor.

„Aproximativ un milion de cetățeni ai Republicii Moldova locuiesc și muncesc peste hotare. Acești cetățeni au început să plece încă din anii ’90, acum 35 de ani. În toată această perioadă, au trimis bani pentru a-și susține familiile rămase aici, inclusiv în numerar. Acești bani sunt păstrați acasă. Acum, la procurarea unui imobil, aceste sume nu pot fi utilizate, deoarece există restricții, iar băncile și notarii solicită documente privind proveniența banilor”, a declarat deputatul.

Totodată, Cuiumju a atras atenția că actualele cerințe privind confirmarea provenienței banilor pot crea probleme cetățenilor care au muncit peste hotare și au acumulat economii în numerar, dar nu mai dispun de documente justificative. Astfel, pentru cetățenii nerezidenți fiscal ai Republicii Moldova și cetățenii străini, proiectul propune ca, în cazul tranzacțiilor care se încadrează în plafoanele stabilite, să fie suficientă o declarație pe propria răspundere privind proveniența banilor, fără prezentarea obligatorie a documentelor justificative. Verificări suplimentare ar urma să fie solicitate în cazul depășirii plafoanelor sau al existenței unor suspiciuni de spălare a banilor ori finanțare a terorismului.

„Nu putem ignora situația oamenilor care au muncit ani de zile în străinătate, au economisit bani și i-au adus acasă. Vorbim despre economii personale, acumulate din munca lor, pe care oamenii vor să le folosească pentru a-și cumpăra o locuință sau un automobil. În multe cazuri, însă, după atâția ani, oamenii nu mai dețin documentele care să ateste proveniența acestor bani. Considerăm că procedurile trebuie să țină cont de această realitate și să nu transforme procurarea unui bun într-un obstacol pentru cetățeni”, a declarat deputatul.

La vot, proiectul a întrunit patru voturi pentru, în timp ce deputații PAS au votat împotrivă, blocând susținerea inițiativei în comisie.

In this article