Un tânăr din Dubăsari, trimis în judecată pentru stocarea și distribuirea a peste 44.000 de fișiere cu pornografie infantilă

Procurorii PCCOCS au finalizat urmărirea penală și au trimis în judecată dosarul unui tânăr de 25 de ani, originar din Dubăsari, acuzat de descărcarea și răspândirea a peste...

Procurorii PCCOCS au finalizat urmărirea penală și au trimis în judecată dosarul unui tânăr de 25 de ani, originar din Dubăsari, acuzat de descărcarea și răspândirea a peste 44.000 de materiale cu pornografie infantilă.
Potrivit anchetei, faptele au fost comise la sfârșitul anului 2024 și pe parcursul anului 2025, perioadă în care inculpatul locuia temporar în Chișinău. Tânărul, care deținea doar pașaport rusesc și acte emise de autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol, i s-a plâns unui prieten că nu își poate găsi un loc de muncă din această cauză.
Pentru a-l ajuta, amicul său l-a primit în propria locuință, l-a ghidat în demersurile oficiale pentru obținerea dreptului de muncă în Republica Moldova și i-a oferit acces la un calculator. Inculpatul a profitat însă de această situație și a utilizat un program de tip „Torrent” pentru a descărca zeci de mii de fotografii și filmulețe ce ilustrau abuzuri sexuale asupra copiilor de vârstă pre-adolescentină.
Prin specificul rețelei de partajare, fișierele deveneau automat accesibile și pentru alți utilizatori din mediul online.
În cadrul perchezițiilor desfășurate de ofițerii INI, sub coordonarea PCCOCS, computerele folosite au fost ridicate, iar tânărul și-a recunoscut integral vinovăția în fața legii. Conform legislației în vigoare, dacă va fi găsit vinovat de instanța de judecată, acesta riscă o pedeapsă de până la 3 ani de închisoare.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!
In this article