Tragedie în satul Gura Galbenei: un obiect exploziv a provocat moartea unui bărbat

Un bărbat de 57 de ani din satul Gura Galbenei, raionul Cimișlia, și-a pierdut viața în urma unei explozii produse în curtea casei sale, în dimineața zilei de...

Un bărbat de 57 de ani din satul Gura Galbenei, raionul Cimișlia, și-a pierdut viața în urma unei explozii produse în curtea casei sale, în dimineața zilei de 30 iunie.


Potrivit Poliției Republicii Moldova, victima locuia singură, iar deflagrația s-a produs în timpul manipulării unui obiect care prezenta caracteristicile unei muniții.

Conform cercetărilor preliminare, bărbatul ar fi lovit obiectul cu un corp dur, moment în care acesta a explodat. În urma deflagrației, acesta a suferit leziuni incompatibile cu viața și a decedat pe loc.

La fața locului au intervenit echipaje de poliție, precum și specialiști ai Centrul Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare, care au început documentarea cazului și investigarea circumstanțelor producerii incidentului.

Autoritățile urmează să stabilească proveniența obiectului exploziv și toate detaliile privind producerea deflagrației.

În context, Poliția reamintește cetățenilor că obiectele suspecte sau de tip muniție nu trebuie atinse, mutate sau lovite, iar în astfel de situații trebuie apelat imediat serviciul de urgență 112.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article