
Partidul Mișcarea Alternativa Națională (MAN) a organizat o acțiune de protest în fața Parlamentului Republicii Moldova, solicitând retragerea proiectului politicii fiscal-bugetare pentru anul 2027.
Reprezentanții formațiunii susțin că documentul ar putea genera scumpiri în lanț și ar afecta administrațiile publice locale, mediul de afaceri, agricultura și cetățenii, fiind elaborat fără consultări reale cu societatea.
Potrivit MAN, uniformizarea cotei TVA la 20% și eliminarea facilităților fiscale ar conduce la creșterea prețurilor la produse și servicii, costurile urmând să fie suportate de populație. Formațiunea mai afirmă că măsurile propuse ar avea impact negativ asupra mai multor sectoare economice, inclusiv HoReCa și sistemul medical.
De asemenea, reprezentanții partidului susțin că municipiul Chișinău ar putea pierde aproximativ 2,7 miliarde de lei, ceea ce ar reduce investițiile și capacitatea de furnizare a serviciilor publice.
MAN mai afirmă că proiectul nu ar fi fost supus unor consultări adecvate cu autoritățile locale, mediul de afaceri, sindicatele și specialiștii din domeniile vizate, ridicând semne de întrebare privind transparența procesului decizional.
Ion Bulgac a declarat că măsurile fiscale ar avea ca scop acoperirea deficitelor bugetare prin creșterea poverii fiscale asupra populației și agenților economici, apreciind că acestea nu reprezintă o reformă reală.
Deputatul Gaik Vartanean a subliniat că reformele trebuie să îmbunătățească nivelul de trai al populației și a criticat lipsa dialogului cu părțile afectate, menționând că proiectul ar trebui retras și revizuit.
La rândul său, deputatul Olga Ursu a acuzat Guvernul de utilizarea majorării taxelor pentru acoperirea deficitului bugetar, susținând că povara este transferată asupra cetățenilor și mediului de afaceri.
Viceprimarul municipiului Chișinău, Victor Pruteanu, a declarat că MAN va continua acțiunile publice și parlamentare pentru retragerea proiectului și pentru promovarea unor reforme elaborate în urma consultărilor cu toate părțile implicate.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!
