
Reforma fiscală propusă pentru anul 2027 riscă să afecteze în primul rând locuitorii din satele și comunele Republicii Moldova, susține ex primarul orașului Nisporeni, Grigore Robu. Potrivit acestuia, majorarea prețurilor va reduce și mai mult puterea de cumpărare a populației, în special în mediul rural, unde veniturile sunt mai mici, iar cheltuielile sunt orientate spre necesitățile de bază.
„Cel mai mare impact în această reformă vor avea satele și comunele din țară. Dacă în centrele mari administrative cumva se va trece mai ușor, însă în sate și în comune chestia asta se va simți mai mult, deoarece puterea de cumpărare în sate este mai mică, iar oamenii cheltuie bani pe necesități stringente, comunale, alimente de strictă necesitate sau cheltuieli de consum”, a declarat Grigore Robu.
Acesta consideră că majorarea impozitelor și creșterea prețurilor nu vor aduce automat venituri mai mari pentru cetățeni, ci dimpotrivă, vor accentua dificultățile financiare ale familiilor cu venituri mici și medii. În opinia sa, orice reformă fiscală trebuie corelată cu reformele din administrația publică locală, astfel încât efectele asupra populației și comunităților locale să fie cât mai reduse.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

