Se dădea drept lucrătoare sexuală, apoi își seda victimele: două decese investigate în Anglia

Doi cetățeni români din Marea Britanie au recunoscut în fața instanței că au sedat și jefuit mai mulți bărbați, într-un caz care s-a soldat cu moartea a două...

Doi cetățeni români din Marea Britanie au recunoscut în fața instanței că au sedat și jefuit mai mulți bărbați, într-un caz care s-a soldat cu moartea a două persoane și care este investigat de autoritățile britanice.

Potrivit publicației The Guardian, este vorba despre Adina Mihai, în vârstă de 31 de ani, și Mădălin Dumitru, de 30 de ani, care au pledat vinovați pentru mai multe infracțiuni, inclusiv administrarea de substanțe sedative unor victime în scopul comiterii jafurilor.

Anchetatorii susțin că, în perioada august 2024 – iulie 2025, cei doi vizau bărbați care căutau servicii sexuale. După ce obțineau un avans financiar, femeia se întâlnea cu victimele la domiciliul acestora și le administra pe ascuns un sedativ puternic.

În urma acestor acțiuni, doi bărbați și-au pierdut viața. Este vorba despre Malcolm King, în vârstă de 80 de ani, găsit decedat în locuința sa din Gloucestershire în august 2024, și Gary Mouat, de 37 de ani, descoperit mort în iulie 2025, în Oxfordshire.

Investigațiile au arătat că ambii au ingerat GBL, o substanță cu efect sedativ, care le-ar fi fost administrată fără știrea lor. În cazul lui Gary Mouat, anchetatorii au stabilit că substanța a fost introdusă într-o băutură alcoolică.

După identificarea legăturii dintre cele două cazuri, poliția britanică a reanalizat circumstanțele morții lui Malcolm King. Testele toxicologice efectuate ulterior au indicat prezența aceleiași substanțe.

Oamenii legii au descoperit și alte două victime care au supraviețuit după ce au fost sedate și jefuite. Identitatea acestora nu a fost făcută publică.

Autoritățile britanice consideră că ar putea exista și alte persoane afectate de aceeași schemă și continuă investigațiile pentru identificarea eventualelor victime suplimentare.

Cei doi inculpați se află în arest preventiv și urmează să fie condamnați. Instanța i-a avertizat că riscă pedepse îndelungate cu închisoarea.

In this article