SIS și PCCOCS au reținut un cetățean rus suspectat de activități împotriva securității statului

Un cetățean al Federației Ruse, pe care autoritățile de la Chișinău îl identifică drept ofițer al Serviciului Federal de Securitate (FSB), a fost reținut la intrarea în Republica...

Un cetățean al Federației Ruse, pe care autoritățile de la Chișinău îl identifică drept ofițer al Serviciului Federal de Securitate (FSB), a fost reținut la intrarea în Republica Moldova în cadrul unei operațiuni desfășurate de Serviciul de Informații și Securitate (SIS), în colaborare cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

Potrivit SIS, bărbatul este bănuit că intenționa să colecteze informații despre regiunea transnistreană, cu accent pe Zona de Securitate, în detrimentul intereselor statului. La solicitarea procurorilor PCCOCS, instanța a dispus plasarea acestuia în arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

Conform anchetatorilor, suspectul ar fi încercat să intre în Republica Moldova prezentându-se drept turist și invocând intenția de a vizita mai multe mănăstiri. Autoritățile susțin însă că destinația reală era regiunea transnistreană.

„Scopul vizitei învinuitului ținea de colectarea de date și informații în scopul stocării sau folosirii acestora în dauna suveranității, independenței, inviolabilității teritoriale, securității de stat sau capacității de apărare a Republicii Moldova”, precizează SIS.

Instituția mai informează că bărbatul s-ar fi aflat anterior pe teritoriul Republicii Moldova în perioada septembrie 2017 – septembrie 2019, interval în care ar fi desfășurat activități considerate ostile securității și integrității teritoriale a țării.

Totodată, SIS susține că acesta ar fi utilizat un pașaport diplomatic emis de Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse fără a urma procedura de acreditare la Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, așa cum prevede Convenția de la Viena.

Investigațiile continuă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor cazului.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article