
Ofițerii anticorupție au făcut publice interceptări dintr-un dosar privind spălarea de bani și contrabanda cu telefoane mobile, în care suspecții discută despre modalități de a obține venituri de aproximativ 200.000 de euro lunar și despre statele prin care ar fi urmat să legalizeze sumele obținute.
În conversațiile interceptate sunt menționate mai multe țări europene, printre care Germania, Franța, Spania și Belgia, considerate de suspecți ca rute pentru „legalizarea” banilor. De asemenea, aceștia vorbesc despre colaborarea cu mici antreprenori și modul de gestionare a activităților descrise drept „afaceri”.
„Mie minimum de la 150-200 de telefoane în sus. Eu pot să fac pentru 200 de telefoane pe săptămâna viitoare. Când 10-20 de telefoane, nu are sens. Dacă facem 500 de telefoane pe săptămână, e altceva. 500 de telefoane, câte 50 de euro, îi 25 000 de euro. Faci 1000, îi 50 000 de euro, 200 000 de euro pe lună”, afirmă unul dintre suspecți în interceptări.
Potrivit anchetatorilor, o rețea implicată în contrabandă și spălare de bani a fost destructurată de ofițerii CNA și procurorii din Bălți. Opt persoane au fost reținute, fiind suspectate că ar fi obținut ilegal venituri de peste un milion de euro.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

