
Lucrările de reabilitare a străzii 31 August, pe porțiunea cu caldarâm, urmează să înceapă în scurt timp, după finalizarea procedurilor de licitație și expirarea perioadei de contestare, a anunțat primarul capitalei, Ion Ceban.
Potrivit edilului, proiectul va fi executat de compania „Robricons” SRL, desemnată câștigătoare a licitației desfășurate conform legislației în vigoare. În prezent, urmează semnarea contractului și emiterea ordinului de începere a lucrărilor.
Conform contractului, termenul de finalizare a lucrărilor este stabilit până la 31 decembrie 2026, calculat de la data începerii oficiale a intervențiilor. Compania responsabilă va trebui să respecte integral caietul de sarcini stabilit în cadrul procedurii de achiziții publice.
Ion Ceban a precizat că pe acest segment de stradă există și terenuri care aparțin unor instituții de stat, inclusiv Guvernului, precum zona havuzurilor de la Palatul Național, unde Primăria nu are competențe de intervenție.
Edilul a menționat că autoritățile municipale au solicitat anterior implicarea Guvernului pentru reabilitarea acestor porțiuni, însă până în prezent nu a fost primit un răspuns.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

