
Un incident a avut loc duminică la una dintre secțiile de votare din Bologna, Italia, unde, potrivit martorilor, mai multe persoane au fost implicate într-un schimb de replici pe tonuri ridicate. Neînțelegerea a început în interiorul secției și a continuat și în afara acesteia.
Deocamdată nu se cunoaște motivul exact care a dus la izbucnirea conflictului, însă situația a atras atenția celor prezenți. Autoritățile italiene și reprezentanții secției de votare monitorizează desfășurarea scrutinului, iar până la acest moment nu au fost oferite detalii suplimentare despre măsurile luate.
Amintim că în Republica Moldova astăzi au loc alegeri parlamentare. La urne sunt așteptați peste trei milioane de votanți, în Registrul de Stat al Alegătorilor fiind înscriși 3.299.396 de cetățeni cu drept de vot. Au drept de vot cei care au vârsta de 18 ani, împlinită inclusiv în ziua alegerilor. Secțiile de votare sunt deschise de la ora 07:00 până la 21:00.
Alegătorii din diasporă vor putea vota în 301 secții deschise peste hotare. Participarea este posibilă cu pașaportul moldovenesc, chiar și expirat, sau cu buletinul ori cartea de identitate, inclusiv cele provizorii.
Pentru alegătorii din regiunea transnistreană, autoritățile au deschis 12 secții de votare, care vor asigura participarea acestora la scrutinul din 28 septembrie.
Video: Realitatea