Mesaj de ultimă oră din partea Ministerului de Externe: Republica Moldova, pregătită să evacueze cetățenii moldoveni din Israel

Ministerul de Externe de la Chișinău anunță că monitorizează în continuare, cu atenție sporită, evoluțiile de securitate din Statul Israel, în contextul tensiunilor din regiune. Instituția menține o...

Ministerul de Externe de la Chișinău anunță că monitorizează în continuare, cu atenție sporită, evoluțiile de securitate din Statul Israel, în contextul tensiunilor din regiune. Instituția menține o coordonare activă atât cu autoritățile israeliene, cât și cu partenerii internaționali.

Ambasada Republicii Moldova la Tel Aviv este în contact permanent cu cetățenii moldoveni aflați pe teritoriul israelian care solicită sprijin consular. Misiunea diplomatică colectează date necesare pentru planificarea eventualelor măsuri de evacuare și gestionează fiecare caz individual, în funcție de urgența și necesitatea asistenței.

„Misiunea diplomatică de la Tel Aviv gestionează fiecare caz în parte și examinează posibilitatea organizării unei evacuări ordonate prin punctul de frontieră Taba, către Egipt, în funcție de evoluția situației și de condițiile logistice disponibile”, transmite MAE într-un comunicat.

Ministerul reiterează apelul către toți cetățenii moldoveni aflați în Israel să se înregistreze prin intermediul formularului online.

Totodată, cetățenii care intenționează să se evacueze pe cont propriu și se confruntă cu dificultăți sunt îndemnați să contacteze Ambasada Republicii Moldova din Tel Aviv:

Telefon: +972 52 778 9772, +972 52-2787326
Email: [email protected]

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article