
Duma de Stat a Federației Ruse a adoptat o lege care introduce măsuri stricte de control asupra cetățenilor străini care locuiesc în Moscova și regiunea Moscovei. Anunțul a fost făcut de președintele camerei inferioare a parlamentului rus, Viaceslav Volodin, pe canalul său de Telegram.
Noile prevederi impun înregistrarea obligatorie la locul de ședere, prelevarea amprentelor digitale, fotografiere biometrică, precum și monitorizarea geolocalizării dispozitivelor mobile ale străinilor aflați pe teritoriul vizat. În plus, în cazul schimbării adresei de reședință, cetățenii străini vor fi obligați să informeze Ministerul Afacerilor Interne în termen de trei zile lucrătoare.
Măsurile se aplică inclusiv cetățenilor din Belarus, precum și personalului diplomatic.
Acest regim experimental va fi pus în aplicare începând cu 1 septembrie 2025, pentru o perioadă de patru ani, până la 1 septembrie 2029. Dacă va fi considerat eficient, sistemul ar putea fi extins la nivel național.
Oficialii ruși susțin că modificările urmăresc creșterea securității și gestionarea mai eficientă a fluxurilor migraționale în zona capitalei. Măsurile au fost însă criticate de organizații pentru drepturile omului, care avertizează asupra potențialelor abuzuri și încălcări ale intimității.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!