Un bărbat din raionul Strășeni a fost condamnat la 12 ani de închisoare după ce timp de trei ani își viola soția și agresa copiii minori. Sentința a fost pronunțată marți, 24 decembrie, de magistrații Judecătoriei Strășeni.
Potrivit materialelor dosarului, pe parcursul anilor 2019-2022, bărbatul, prin constrângere psihică și amenințând cu răfuială, își viola soția. Individul își argumenta acțiunile prin faptul că victima, care îi este soție, „este obligată să-i satisfacă poftele sexuale”, transmite Deschide.md.
Tot în această perioadă, condamnatul își agresa patru copii minori. Conform raportului de expertiză, în urma acțiunilor individului, copiii s-au ales cu traumă psiho-emoțională, stres, anxietate și depresie.
Fiind audiat, acesta nu și-a recunoscut vina. Totuși, procurorii au reușit să-i demonstreze culpabilitatea.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Chișinău în decurs de 15 zile.