Student de 19 ani, agresat de un grup de tineri la Chișinău. Șase persoane au fost reținute

Un student de 19 ani a ajuns victima unei agresiuni comise de un grup de tineri, în apropierea unor cămine studențești din Capitală. Poliția susține că, după agresiunea...

Un student de 19 ani a ajuns victima unei agresiuni comise de un grup de tineri, în apropierea unor cămine studențești din Capitală. Poliția susține că, după agresiunea fizică, tânărul ar fi fost supus unor acțiuni umilitoare și degradante. În urma incidentului, șase persoane au fost reținute, dintre care patru sunt minori.

Cazul a avut loc în seara de 24 septembrie. Potrivit informațiilor preliminare ale Poliției, studentul se plimba împreună cu o adolescentă de 16 ani când, în apropierea căminelor studențești, cei doi s-ar fi întâlnit cu cinci tineri din anturajul fetei.

Din motive care urmează să fie stabilite în cadrul anchetei, grupul l-ar fi atacat pe tânăr. Ulterior, suspecții ar fi recurs la alte acțiuni pe care oamenii legii le califică drept umilitoare și degradante.

Poliția a demarat verificări pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs incidentul. Suspecții au fost identificați și reținuți.

Patru minori, inclusiv adolescenta de 16 ani care se afla împreună cu studentul, au fost reținuți pentru 24 de ore. Ceilalți doi suspecți, care sunt majori, au fost plasați în reținere pentru 72 de ore.

Oamenii legii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele cazului și rolul fiecărei persoane implicate.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article