Primarul general al capitalei, Ion Ceban, a mulțumit în cadrul ședinței săptămânale a serviciilor municipale tuturor celor implicați în organizarea Târgului de Crăciun și a subliniat importanța unirii cetățenilor în această perioadă festivă.
„Adresez mulțumiri tuturor direcțiilor și persoanelor implicate în organizarea bună a evenimentului de inaugurare a Târgului de Crăciun. Mă bucur să constat că evenimentul a atras un număr mare de participanți, iar reacțiile pozitive, atât din țară, cât și din străinătate, ne confirmă că munca noastră este apreciată. Lucrăm pentru oameni, iar cetățenii noștri s-au săturat de dezbinare și de aspectele care creează diviziuni în societate. În aceste condiții, avem datoria să unim oamenii, indiferent de orientare politică, etnie, limba vorbită sau alte diferențe”, a declarat edilul.
Referindu-se la criticile privind cheltuielile pentru iluminatul festiv, Ion Ceban a precizat că acestea sunt nejustificate, subliniind impactul redus asupra consumului de energie:
„Știu că unii vor critica cheltuielile pentru iluminatul decorativ sau pentru concerte, însă doresc să subliniez că energia consumată pentru iluminatul festiv din municipiul Chișinău este echivalentă cu cea folosită de două blocuri de locuințe”.
Ion Ceban a încheiat declarațiile cu un apel către toți locuitorii și vizitatorii capitalei: „Sărbătorile de iarnă sunt pentru toată lumea, nu trebuie să sufere un oraș întreg sau invitații din cauza prostiilor și facerii de râs a guvernării. Vă așteptăm pe toți să vă bucurați de acest sezon magic, aici, la Chișinău!”
Târgul de Crăciun din Piața Marii Adunări Naționale va fi deschis pe întreaga perioadă a sărbătorilor, până în 15 ianuarie și oferă o varietate de activități pentru toate vârstele.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!