Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu cei de urmărire penală ai Inspectoratului de Poliție Botanica, sub conducerea Procuraturii Botanica, în baza unei informații operative, au depistat 4,5 kg de mercur, interzis în circulația internă a Republicii Moldova.
Potrivit oamenilor legii, substanța toxică a fost găsită la data de 29 octombrie, în portbagajul unui automobil de model Nissan Qashqai, după ce șoferul staționase într-o stație PECO de pe traseul Chișinău-Bălți.
La fața locului a fost solicitată intervenția colegilor de la Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, care au ridicat sticla cu substanța toxică, conform normelor de securitate și transmisă la expertiză.
Șoferul cu vârsta de 20 de ani a comunicat că sticla i-ar fi fost transmisă de un bărbat de 26 de ani și urma să-l comercializeze la prețul de 45.000 de euro.
În prezent se întreprind măsuri speciale de investigație și urmărire penală pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în activitatea ilegală, dar și stabilirea provenienței substanței toxice.
Suspecții au fost reținuți pentru 72 de ore, iar conform legislației în vigoare riscă de la cinci la șapte ani de închisoare.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!