Ofițerii CNA și procurorii mun. Cahul desfășoară percheziții la Cimișlia și Comrat în două cauze penale, pornite pe faptul coruperii electorale și finanțării ilegale a partidelor politice. Acțiunile vizează domiciliile și automobilele a șase persoane fizice, afiliate formațiunii respective.
În cadrul acțiunilor de urmărire penală din această dimineață, de la fața locului au fost ridicate telefoane mobile, mijloace bănești și înscrisuri de ciornă. Toate persoanele, supuse perchezițiilor, sunt recunoscute în calitate de bănuit, iar acțiunile au loc sub conducerea procesuală a procurorilor mun. Cahul.Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile a instanței de judecată.
Precizăm că, persoanele care oferă bani pentru a influența rezultatele unui scrutin riscă de la un an până la 5 ani de închisoare și amendă de peste 50 de mii de lei, iar finanțarea ilegală a partidelor politice din surse interzise se pedepsește cu până la 6 ani de închisoare și cu amendă de peste 67 de mii de lei. Pentru asigurarea recuperării prejudiciului, instituțiile de drept pot aplica sechestru pe bunurile persoanei. Totodată, persoanele care denunță schema și cooperează cu organul de urmărire penală, inclusiv predau lucrurile transferate lor într-un mod ilegal, pot fi eliberate de răspundere penală sau contravențională.
Potrivit datelor urmăririi penale, cele șase persoane au fost documentate în procesul de corupere a alegătorilor pentru referendumul și scrutinul electoral care a avut loc pe 20 octombrie 2024, întocmirea listelor cu persoane interesate, centralizarea informațiilor despre acestea, transmiterea datelor personale ale acestora unor terțe persoane/instituții financiare din afara R. Moldova pentru ca ultimii să obțină remunerații ilicite pentru exercitarea dreptului de vot.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!