Substanță interzisă, camuflată în cafea, descoperită în geanta unui călător

În cadrul controlului suplimentar efectuat asupra unui pasager de la ruta „Elveția-Moldova”, inclusiv bagajul acestuia, polițiștii de frontieră au depistat pachețele cu substanță vegetală de culoare verde, presupusă...

În cadrul controlului suplimentar efectuat asupra unui pasager de la ruta „Elveția-Moldova”, inclusiv bagajul acestuia, polițiștii de frontieră au depistat pachețele cu substanță vegetală de culoare verde, presupusă a fi marijuană. 

Incidentul a fost înregistrat ieri, 15 septembrie 2024, în punctul de trecere a frontierei Leușeni. Documentat este un tânăr, deținător al dublei cetățenii (MDA/ROU), în vârstă de 19 ani.

Conform analizei de risc, conaționalul a fost supus controlului de nivelul doi, în cadrul căruia polițiștii de frontieră au descoperit două pachețele, camuflate într-un recipient cu boabe de cafea. La examinarea conținutului din pachete, a fost stabilită prezența unei substanțe presupusă a fi marijuană.

În fața celor constatate, persoana a recunoscut că sunt 10 grame de marijuană, achiziționate pentru uz personal, contra sumei de 100 de franci elvețieni.

Pachetele au fost ridicate, iar substanța urmează a fi supusă expertizei. Cercetările sunt continuate de către ofițerii Direcției regionale VEST pentru a stabili toate circumstanțele  pe caz.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article