Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, a mers azi la Costești, raionul Ialoveni, unde au fost demolate alte patru baraje construite ilegal pe cursul râului Botna.
Intervenția a avut loc în urma mai multor sesizări din partea cetățenilor. Localnicii din Răzeni, Zîmbreni, Horești, Gangura, Alexandrovca, Pervomaisc, Cîrnățenii Noi, Zaim, Căușeni, Plop-Știubei, Chircăiești, au sesizat Ministerul Mediului că din cauza acestor bagaje ilegale, apa este insuficientă și nu ajunge în satele din aval. Astfel, nu au resurse de apă pentru adăparea animalelor, dar cel mai grav este că unele fântâni sunt secate, iar în altele nivelul apei este scăzut.
“Vom munci pentru a asigura acces egal la resursele de apă pentru toți locuitorii. Nu vom admite abuzuri și agravarea situație. La fel de grav este faptul că barările ilegale cauzează și micșorarea albiilor râurilor, ceea ce duce la pierderea și înămolirea izvoarelor, respectiv vor fi necesare milioane de lei pentru decolmatări astfel ca râurile să revină la starea inițială”, a menționat ministrul Lazarencu.
Ministerul Mediului amintește că din 7 septembrie au intrat în vigoare noile modificări la Codul Penal prin care au fost înăsprite sancțiunile pentru cei care construiesc ilegal barajele sau modifică cursul natural al râurilor. Pentru persoanele fizice, dacă se constată că daunele cauzate sunt de proporții mari, acestea se pedepsesc cu amendă de la 32500 lei până la 47500 lei sau cu închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani. Persoana juridică se pedepsește cu amendă în mărime de la 100000 lei la 200000 lei.
Ministerul îndeamnă cetățenii să raporteze orice activitate ilegală ce ar putea pune în pericol resursele naturale ale țării. Vom continua monitorizarea strictă a cursurilor râurilor și va colabora cu autoritățile locale pentru a preveni și remedia astfel de situații pe viitor.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!