Gheorghe Cotorobai, principalul suspect în omorul fetei de 19 ani din Orhei, însărcinată în șase luni, a fost trimis în judecată, iar potrivit autorităților, el riscă închisoare pe viață.
Reprezentanții Procuraturii Generale menționează că în luna aprilie, bărbatul a răpit-o pe Ana-Maria, tânăra de 19 ani, însărcinată în șase luni, care aștepta transportul public. După ce au parcurs o porțiune de drum prin oraș, acesta a pus-o în portbagajul mașinii, apoi a transportat-o la domiciliul lui din raionul Telenești.
Potrivit anchetei, inculpatul a violat-o pe tânără, iar în dimineața următoare, el a transportat-o într-o fâșie forestieră din raionul Telenești, unde a ucis-o pe Ana-Maria.
Potrivit raportului de expertiză judiciară, inculpatul a fost declarat responsabil și că „nu suferea de maladie psihică cronică sau tulburare de personalitate.”