Tarlev revine în politică pentru a aduce schimbări semnificative în Republica Moldova

În cadrul emisiunii „Новая неделя„ moderată de Anatolie Golea, fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tarlev, a făcut declarații importante despre planurile sale politice și motivele care l-au...

În cadrul emisiunii Новая неделя moderată de Anatolie Golea, fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tarlev, a făcut declarații importante despre planurile sale politice și motivele care l-au determinat să revină în acest domeniu.

„Când eu și colegii mei am decis să intrăm în politică, am început să discutăm despre mecanism. Existau opinii diferite, inclusiv deschiderea unui nou partid. Având în vedere că oamenii de afaceri din Republica Moldova au dus-o foarte prost în economie în ultimii ani, am încercat să avem un dialog cu actuala guvernare, cu guvernarea trecută, dar nu funcționează”, a explicat Tarlev.

Fostul prim-ministru a adăugat că experiența sa, atât internă, cât și internațională, l-a convins să revină în politică cu un nou partid, asumându-și responsabilitatea de a demonstra că pot fi făcute schimbări semnificative în țară. „Noi nu avem înțelegeri cu nimeni, nici cu vreun partid, nici cu vreun lider, nici cu vreo structură politică, nici cu vreun serviciu special. Noi suntem cetățeni ai Republicii Moldova și vă invităm la partid să vedeți ce fel de relații avem și pentru ce luptăm”, a subliniat Tarlev.

În cadrul aceleiași emisiuni, Anatolie Golea l-a întrebat pe Tarlev dacă ar fi dispus să se alăture altor partide care susțin integrarea europeană, în cazul unei oferte financiare mai avantajoase. La aceasta, Tarlev a răspuns hotărât: „Am acceptat această ofertă nu pentru vreo ofertă financiară. Noi nu vindem și nu cumpărăm pe nimeni, nici o funcție, nici un partid, nici un program, nici o ideologie, nimic. Suntem patrioți ai statului nostru și vom demonstra acest lucru.”

Anunțul lui Vasile Tarlev despre formarea unui nou partid politic marchează o nouă etapă în peisajul politic al Republicii Moldova, provocând reacții diverse și anticipând o competiție electorală intensă în viitorul apropiat.

In this article