Protest la judecătoria Buiucani: oamenii cer încetarea imediată a urmăririi penale a Evgheniei Guțul și Svetlanei Popan

Mulți oameni au venit la judecătoria Buiucani pentru a le susține pe Bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul, și pe colega sa din Partidului Politic “Șor” Svetlana Popan, vizate într-un...

Mulți oameni au venit la judecătoria Buiucani pentru a le susține pe Bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul, și pe colega sa din Partidului Politic “Șor” Svetlana Popan, vizate într-un dosar fabricat de către autorități.

Printre participanții la miting au fost locuitori ai Găgăuziei, reprezentanți ai forțelor politice din cadrul blocului “Victorie” – Reghina Apostolova, Pavel Verejanu, Iurie Cuznețov, Ilia Uzun, Iurii Vitneanski, Alexandr Panov, Andrei Popa, Natalia Pamucciu, Irina Patosca și alții.

Bașcanul Găgăuziei a mulțumit publicului pentru susținere, și a menționat că lupta va continua în pofida tuturor dificultăților provocate de regimul Sandu – PAS.

“Astăzi este judecat Bașcanul Găgăuziei, nu Evghenia Guțul. Ei ne judecă autonomia, vor să o distrugă, dar noi nu le vom permite. Vă mulțumim că găsit timp, veniți și ne susțineți. Asta ne motivează. Ne dă putere. Știm că vom obține adevărul, suntem siguri că au rămas judecători onești, care nu vor face jocul PAS”, a spus ea.

Evghenia Guțul este convinsă că acest dosar penal a fost fabricat la comanda Maiei Sandu.

“Ea așa se răzbună pe oponenții politici. Forțele ei sunt îndreptate doar împotriva opoziției. Ea nu are timp să lupte cu sărăcia din țara noastră, pentru că este ocupată cu noi. Între timp, noi căutăm modalități pentru ca oamenii noștri să trăiască mai bine. Aceasta este diferența dintre noi și autoritățile de la Chișinău”, a remarcat Bașcanul.

Deputatul parlamentului Republicii Moldova Reghina Apostolova a amintit că Evghenia Guțul este în funcție deja de mai bine de un an – iar locuitorii autonomiei au simțit schimbări spre bine.

“Știm că sunteți mereu alături de Bașcan. Știm că o susțineți pe Evghenia Alexandrovna, de aceea vă aflați astăzi aici. Ea a vrut și vrea să facă viața poporului găgăuz mai bună. Ca dumneavoastră să aveți gaz mai ieftin, ca pensionarii să primească suplimente la pensii, ca de aceste suplimente și majorări la salarii să beneficieze și angajații din sectorul public”, s-a adresat ea celor prezenți în fața judecătoriei.

Potrivit Reghinei Apostolova, 20 octombrie este ziua când ar trebui să se pună capăt “ciumei galbene”, pentru că nu se mai poate de trăit așa.

“Nu putem încălca legile Republicii Moldova și ignora Constituția, nu putem să nu luăm în considerare recomandările Comisiei de la Veneția, care se pronunță împotriva încălcărilor admise deja  în procesul de pregătire pentru alegerile prezidențiale”.

Reprezentantul blocului „Victorie”, Pavel Verejanu s-a alăturat cuvintelor de susținere a Bașcanului și a colegei sale. El a subliniat că țara trece printr-un moment, când este deosebit de important să ne unim și să ne susținem reciproc.

“Am venit astăzi să ne apărăm colegii și partenerii. Am venit să apărăm GăgăuziaLand, drumurile asfaltate și reparația școlilor. Dar ce apără autoritățile? Doar dacă nu cumva pe micuța și inutila președintă Maia Sandu, care a trădat întregul popor moldovean!” – a opinat el.

La rândul său, reprezentantul blocului „Victorie” Alexandr Panov a vorbit despre necesitatea de a solicita   justiției moldovenești să pronunțe hotărâri corecte, echitabile și, cel mai important, legale.

“Păcat că autoritățile i-au adus pe locuitori în starea în care să-și piardă încrederea nu numai în conducătorii noștri, dar și în toate structurile, care trebuie să ne protejeze. În prezent, SIS, poliția, procuratura, instanțele de judecată au devenit o măciucă în mâinile actualei guvernări. Partidele de opoziție sunt persecutate în țară”, a declarat el.

Potrivit lui Alexandr Panov, oamenii nu au suficienți bani pentru a achita pentru energie electrică, gaz și energie termică, nemaivorbind despre cum să supraviețuiască în decurs de o lună, să cumpere ceva de mâncare sau să-și bucure copiii și nepoții cu delicii. “Iadul spre care ne conduce astăzi actuala guvernare este calea spre distrugerea Moldovei”, a adăugat el.

Prim-vicepreședintele Comitetului Executiv al Găgăuziei, Ilia Uzun, consideră că autoritățile centrale nu au temei ca “să-l preseze și să-l intimideze” pe Bașcanul Găgăuziei.

“Ei încearcă să-l sperie pe Bașcan. Încearcă să-i deschidă un dosar penal neîntemeiat. Ea nu este vinovată. Ea a câștigat alegerile corect și echitabil. Autoritățile nu au niciun motiv să o preseze și să o intimideze. Pur și simplu le este frică de oamenii, care au legături cu Ilan Mironovici Șor – singurul politician de opoziție, care în decurs de mulți ani demonstrează că este alături de poporul moldovean”, a menționat Ilia Uzun.

Reprezentantul blocului “Victorie” Iurii Vitneanski, de asemenea, și-a exprimat susținerea față de Evghenia Guțul.

“Știu că Bașcanului îi este mai complicat decât nouă tuturor, deoarece este supus presiunilor, ca să cedeze. De asta ne aflăm astăzi aici, susținând-o pe ea și pe poporul găgăuz. Maia Sandu nu este în stare să ne confrunte, arma ei – umilința, presiunea și represiunea. Rușine aceste puteri!  Trebuie să continuăm să luptăm! Anume în acest scop a fost constituit un asemenea bloc politic cum este “Victorie” – singura și adevărata opoziție, de care autoritățile se tem”, a spus el.

De menționat, astăzi a avut loc o altă ședință de judecată în dosarul fabricat împotriva Bașcanului Găgăuziei. Procesul a fost amânat – de această dată – pe 3 iunie. Chiar și o familiarizare superficială cu materialele cazului, este suficientă pentru a înțelege că acesta reprezintă o comandă politică. Cei adunați în fața judecătoriei și-au exprimat speranța că judecătorii vor avea curajul să ia o decizie obiectivă și corectă – de a înceta urmărirea penală a Evgheniei Guțul și a colegei sale.

In this article