Activităţile militare ale Beijingului au fost înregistrate după ce un distrugător american şi o fregata canadiană au tranzitat strâmtoarea.
În noaptea de duminică spre luni, ministrul Apărării din Taiwan a identificat un total de 39 de avioane de război chineze operaţionale şi un portavion, Shandong, în apropierea insulei, transmite breakingnews.md cu referire la mediafax.ro.
Activităţile militare ale Beijingului au fost raportate după ce un distrugător american şi o fregata canadiană au tranzitat strâmtoarea Taiwan, în weekend.
„Armata monitorizează cu atenţie situaţia şi a instruit avioanele, navele marine şi sistemele de rachete terestre să răspundă”, a declarat Ministerul Apărării din Taiwan, într-un comunicat care precizează, de asemenea, că 13 avioane (din cele 39 identificate) au fost reperate, în timp ce 22 de avioane au trecut deja linia mediană peste strâmtoarea care desparte Taiwan de China.
Portavionul chinez Shandong, a anunţat ministerul, este situat la aproximativ 60 de mile sud-est de Eluanbi, vârful cel mai sudic al insulei.
Beijingul a declarat sâmbătă că trupele sale sunt „într-o stare de alertă constantă”, după ce cele două nave, cea americană şi cea canadiană, au traversat strâmtoarea Taiwan.