În punctul de trecere a frontierei Sculeni a fost deconspirat planul unui conațional de a transporta ilegal peste frontieră 2 000 de pachete de țigări. Cazul a fost înregistrat în dimineața zilei de astăzi, 20 septembrie 2022, ca urmare a valorificării unei informații operative.
Pe fapt, în procesul efectuării măsurilor speciale de investigații și a materialelor acumulate de către ofițerii de investigații ai Direcției regionale Vest, a fost stabilit că în regiunea de vest a Republicii Moldova, un grup de persoane a organizat o schemă frauduloasă de trecere prin contrabandă a produselor de tutungerie, cu eludarea controlului vamal. La fel, a fost stabilită metoda de lucru a persoanelor implicate, fiecare având rolul său bine determinat, care se manifestă în organizarea lucrului, achiziționarea și transportarea nemijlocită a țigărilor cu suportul mijloacelor de transport reutilate cu locuri special amenajate în caroserie.
În rezultat, astăzi pe sensul de ieșire din Moldova s-a apropiat la linia de control unitatea de transport de model Volkswagen Pasat, înmatriculată în România, care figura în cercetările efectuate. În acest sens, angajații Secției investigații speciale cu suportul polițiștilor de frontieră și vameșilor din PTF Sculeni, au supus controlului amănunțit automobilul vizat. O cantitate de 2 000 de pachete de țigări, cu timbru de acciz autohton, au fost scoase din locurile special amenajate din caroseria autoturismului.
Șoferul este un bărbat de 35 de ani cu dublă cetățenie (RM/RO).
În prezent, echipa de control comun întreprinde acțiuni pentru stabilirea și altor circumstanțe.