În urma unei informații operative precum că un grup de persoane ar fi pus în aplicare o schemă în vederea producerii drogurilor cu scop de înstrăinare pe teritoriul raioanelor din nordul țării, inclusiv în raionul Drochia, ofițerii Direcției Investigații Nord a INI au identificat 4 figuranți, iar în casele și mașinile acestora au fost efectuate 16 percheziții autorizate.
Astfel, ofițerii de investigație, cu suportul angajaților Direcției de Patrulare Nord a INSP, au depistat în imobilul unuia dintre figuranți aproximativ 3 kg de marijuana, în valoare de aproximativ 700 000 de lei.
Mai mult, în cadrul documentării la fața locului, suspectul a încercat să corupă un ofițer de investigație din cadrul INI, propunându-i 1000 de euro pentru soluționarea favorabilă a cazului.
Polițistul a denunțat cazul la Direcția generală teritorială Nord a CNA, iar drept urmare, bărbatul a fost reținut în flagrant, în timpul transmiterii banilor, și plasat în izolator pentru 72 de ore.
Pe acest caz a fost pornită o cauză penală pentru corupere activă.